Traditional marketing is currently annoying people rather than persuading them buy something. I am not alone in this conclusion, as this was also the consensus at the Cannes Lions International Advertising Festival. What is traditional marketing?
read more
BCR anunta modificari ale comisionului de rambursare anticipata
BCR a anuntat alinierea comisionului de rambursare anticipata, pentru creditele negarantate nou acordate (de tip Divers, Motor si Practic), cu prevederile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului Uniunii Europene.
Potrivit bancii, prin aplicarea prevederilor Directivei, consumatorul are dreptul de a se elibera in orice moment, partial sau total, de obligatiile sale fata de banca in baza unui contract de credit de consum, insa in acelasi timp creditorul este indreptatit sa solicite o compensatie pentru costurile legate direct de rambursarea anticipata a creditului, cu conditia ca rambursarea anticipata sa intervina intr-o perioada in care rata dobanzii aferente creditului este fixa.
Astfel, incepand cu data de 26 aprilie 2010, BCR va implementa un comision de rambursare anticipata procentual de 1% din suma rambursata in avans, respectiv 0.5% (daca rambursarea anticipata are loc in ultimul an al contractului de credit), dar nu mai putin de 65 lei, pentru creditele negarantate cu dobanda fixa, si va elimina comisionul de rambursare anticipata pentru creditele negarantate cu dobanda variabila.
In situatia in care, pentru creditele negarantate cu dobanda fixa, diferenta intre rata dobanzii convenita initial si rata dobanzii la care banca poate acorda credite la momentul la care intervine rambursarea anticipata depaseste nivelul stabilit initial pentru comisionul de plata anticipata, banca isi rezerva dreptul de a ajusta corespunzator nivelul acestui comision.

Citeşte mai multe despre:
BCR, comision de rambursare anticipata
COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza
.jpg)

BAM Book of Lists has proven extremely valuable for clients, as it has created a well established, high-level of accurate and objective information. The BAM Book of Lists is a concept adopted from the United States, where it has been extremely successful from coast-to-coast. It is now a pioneering publication here in Romania, being the first major business catalogue to be introduced here. BAM Book of Lists offers financial data, including turnover, gross and net profits for every company listed.

.jpg)